Fire de păr sub piele: cauze și soluții

Ai observat că uneori, după ce te epilezi, pielea este iritată şi unele fire de păr nu mai vor să iasă la exterior?

În mod normal, firul de păr iese din piele printr-un orificiu numit folicul pilos. Câteodată, firul de păr îşi continua creşterea prin piele, cauzând inflamarea zonei respective. Această afecţiune se numeşte pseudofoliculită. În cazul femeilor sunt afectate zonele cu fire de păr groase – axila, zona înghinala şi gambele – , iar la barbaţi apare pe faţă şi pe gât.

Pseudofoliculita este inflamaţia foliculului pilos şi a pielii din jur şi este cauzată de firul de păr prins sub piele.

Atunci când întindem pielea înainte de ras sau când radem firele în sensul invers creşterii lor, firul de păr este tăiat prea scurt şi acesta se va retrage sub nivelul pielii. El va continua să crească, dar în loc să iasă la exterior, va găuri pielea.

Când firele de păr sunt smulse, o parte din ele se vor rupe şi vor reveni sub piele, iar de aici vor avea tendinţa să crească greşit.

Zona afectată de pseudofoliculită are pete roşii şi pustule – adică vezicule cu conţinut purulent –, însoţite de mâncărime şi durere. Când se vindecă, aceste leziuni se pot transforma în pete mai închise la culoare.

Firele de păr groase sau cârlionţate sunt factori predispozanţi, dar cauza este întotdeauna epilarea, în special prin radere.

Dacă ai observat că unele fire îţi cresc sub piele, trebuie să ştii că acest lucru va continua atâta timp cât te vei epila, indiferent de metoda folosită.

Oprirea epilării duce la dispariţia pseudofoliculitei. De cele mai multe ori este nerealist să nu te mai epilezi, aşa că această soluţie este rar este luată în calcul.

Totuşi, dacă iritaţia este acută, se recomandă să se oprească raderea zonei până la vindecare. Folosirea aparatului de ras va irita şi mai mult zona respectivă.

Dacă încetarea raderii nu este posibilă, iată câteva sfaturi:

  • nu te rade foarte aproape de piele
  • nu te rade „pe uscat”
  • hidratează zona înainte de a te rade (un fir de păr hidratat nu mai are vârful ascuțit și nu mai poate penetra greșit pielea)
  • folosește aparate de ras cu o singură lamă (în cazul unui aparat cu două lame, prima va trage firul de păr, iar a doua îl va tăia prea scurt, făcându-l ulterior să crească în piele)
  • rade firele de păr în sensul lor de creștere
  • nu te rade în fiecare zi
  • folosește un aparat de ras cu o lamă ascuțită
  • nu întinde pielea

Încearcă metode alternative de epilare, mai prietenoase cu pielea. Foloseşte un trimmer pe care să îl reglezi pentru a tunde între 0,5 şi 1 mm. Crema depilatoare nu va cauza creşterea firelor în piele, dar ai grijă să nu o aplici un timp mai lung decât cel recomandat.

Nu uita că şi ceara, epilatorul sau penseta pot cauza iritaţia pielii şi apariţia firelor de păr în piele.

Cum scapi de urmele pe care le lasă pe pielea ta?

Hiperpigmentarea pielii poate fi ameliorată cu ajutorul acidului azelaic, acidului kojic sau prin peelinguri chimice.

Substanţele cu efect keratolitic – cum ar fi acidul salicilic, acidul glicolic sau retinoizii – sunt şi ele recomandate pentru tratamentul pseudofoliculitei. Ele schimbă structura firului de păr, reducând şansele să crească în piele. Apelează cu încredere la un medic dermatolog, care îţi va recomanda cea mai bună variantă de tratament.

Tratamentul permanent al pseudofoliculitei implică distrugerea folicului pilos, adică exact obiectul epilării definitive. Aceasta este singura metodă care întrerupe cercul vicios al epilării şi toate problemele cauzate de aceasta. Vezi mai multe rezultate aici.

Surse:

British Association of Dermatologists  www.bad.org.uk/leaflets

Ogunbizi A (2019) ‘Pseudofolliculitis barbae; current treatment’ Clin Cosmet Investig. Dermatol. 2019; 12: 241–247. https://doi.org/10.2147/CCID.S149250

Colaj inainte si dupa epilare definitiva
Înainte și după 5 ședințe pe bikini line